Prima zi de grădiniţă

Luca are trei ani, e băiat mare deja deşi încă nu am scăpat de pampersul nocturn.  L-am lăsat acum aproape patru ore la grădiniţă şi mai am şi acum un nod în gât. Erau acolo mai mult de 30 de copii şi aproape toţi plângeau. Aveau şi de ce, după părerea mea. De acum înainte au intrat în sistem. Urmează şcoala, liceul, facultatea, serviciul, alt serviciu, alt serviciu, pensia şi gata. Practic, copilăria aia fără griji şi obligaţii s-a terminat, şi pentru el, şi pentru noi. Sigur, ştiu că nu se poate altfel, ştiu că e mult mai bine pentru el să fie în comunitate. Mai ştiu că toate angoasele astea ale mele vor trebui să se limiteze aici. Când îl voi vedea, mai pe seară, trebuie să fiu foarte încântat de prima lui zi la grădiniţă, chiar dacă el nu va fi. Promit să revin cu detalii.


Update 14 octombrie 2010:
Uite că a trecut o lună de grădiniţă, din care o săptămână Luca a stat acasă răcit. Am avut şi o şedinţă cu părinţii din care a rezultat că trebuie să contribuim la bunăstarea grupei cu de toate: hârtie igienică, saci de gunoi, apă, săpun, rechizite, jucării, mă rog, cam tot ce ar putea fi necesar. S-a mai ales preşedintele comitetului de părinţi un tată de tripleţi (eroic!) şi s-a stabilit fondul clasei la 100 de lei/copil. Luca ne spune de câte ori poate că lui nu-i place la grădiniţă, că nu mănâncă, nu doarme şi ar vrea să nu mai meargă. Vorbind cu educatoarele, situaţia nu e chiar atât de neagră, copilul face cam de toate şi e cuminte, dar evident nu e ca acasă. Eu i-am explicat că ăsta e serviciul lui, că avem fiecare responsabilităţi şi că de-acum e băiat mare, că o să meargă apoi la şcoală, la liceu şi la facultate, apoi la serviciu, ca tati. Răspunsul lui a venit după vreo două zile de gândire şi de cântărire a proaspetelor informaţii: tati, dar la liceu şi la facultate tot aşa singur o să stau, tot aşa fără mami şi tati? No more comment.